În data de 09 și 13.01.2014, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, s-a constituit un grup de lucru, la care au participat și reprezentanți ai Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor „A.I. Cuza” dar și ai Sindicatului Național al Agenților de Poliție, unde s-au discutat propunerile primite de la toate structurile M.A.I., cu scopul de a urgenta adoptarea unei forme finale a proiectului de Ordin privind porgramul de lucru care va înlocui Ordinul M.A.I. 577/2008.
Definirea timpului de lucru, aspect care a fost tratat distinct și raliat la prevederile europene ale legislației muncii. Astfel vor fi eliminate toate abuzurile care au loc în prezent, cu privire la interpretarea unor șefi, care nu au nicio legătură cu poliția, alta decât uniforma și stelele de pe umăr, ce consideră că activitatea grupelor operative, a polițiștilor aflați la continuitate și a celor care asigură permanența nu reprezintă timp de lucru.
În considerarea celor expuse mai sus, în proiectul de ordin, la art. 1 lit. a, s-a convenit următorul cuprins „timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, se află la dispoziţia unităţii şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile de serviciu potrivit legii.” Cu alte cuvinte, este pentru prima dată din anul 2002, de la demilitarizarea poliției, când se admite, oficial, că perioada în care polițistul este la dispoziția instituției, ca urmare a unei planificări, reprezintă timp de lucru. Cu toate că a existat o presiune deosebită din parte „primului” jurist al I.G.P.R., să nu fie menționată această sintagmă, ceilalți reprezentanți ai grupului de lucru, puși în fața directivelor Uniunii Europene care reglementează legislația muncii, au înclinat în favoarea includerii sintagmei la dispoziția unității.
Îndârjirea I.G.P.R.-ului vine ca urmare a faptului că tot mai mulți agenți de poliție încep să-și cunoască drepturile și își dau seama că de-a lungul anilor au făcut un compromis inegal, deficitar și care de multe ori s-a îndreptat împotriva lor, prin aceea că s-au dedicat trup și suflet instituției fără să le fie recunoscută într-un fel contribuția. Această nouă proiecție a timpului de muncă, va elimina toate acele discuții și controverse interminabile în care agentul de poliție îi spunea șefului secției că a fost la permanență 24 de ore iar șeful secției încerca să-l „convingă” că nu a avut niciun apel 112 și nu îi dă liber în compensare pentru cele 24 de ore în care s-a aflat la dispoziția instituție ca urmare a planificării. Sperăm ca „munca patriotică” să dispară din discursurile „managerilor” iar toate orele efectuate de agenții de poliție, în special de cei de la posturi și investigații criminale, să fie pontate corespunzător de șefi, sub sancțiunea angajării răspunderii penale pentru „abuz în serviciu”, „neglijență în serviciu” sau alte infracțiuni de fals.
Al doilea element important al acestui ordin îl reprezintă definirea formelor de organizare a programului de lucru dar și a timpului de refacere a capacității de muncă. Astfel, la art. 17 din proiectul de ordin, sunt menționate cele trei forme în care poate fi organizat programul de lucru ( 8 ore, 12 ore, 24 ore) dar și timpul de refacere a capacității de muncă ( 16 ore, 24/28 ore sau 72 ore). Mai mult, s-a stabilit ca acordarea unor perioade mai mici de refacere a capacității de muncă să fie impusă doar de situații de excepție care nu pot fi preconizate și luate în calcul la întocmirea planificării în serviciu care se întocmește lunar.
De asemenea, au fost reglementate, pentru prima dată, situațiile în care polițiștii, care au programul normal de lucru de la 08:00-16:00 (judiciar, posturi, investigarea fraudelor, resurse umane etc.), prestează ocazional activitate în intervalul orar 22:00-06:00 (control acces, alegeri electorale etc.), vor beneficia de sporul de 25% din salariul de bază.
Pentru aprofundarea celorlalte prevederi ale proiectului de Ordin, în continuarea comunicatului vă punem la dispoziție forma finală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu